Microsoft Word Relief fluvial

diagonale taie structurile geologice diagonal fiind practic tot vai antecedente. De 
exemplu cursul Vaii Bistritei Mijlocii. 
In zona de platforma, in functie de raportul cu structura, vaile sunt: 
-
Vaile consecvente au sensul de curgere in directia inclinarii stratelor. Principalele vai 
consecvente sunt Vaile Siretului si ale Prutului, care s-au marit progresiv pe masura ce 
uscaturile avansau de la Nord la Sud. In aceeasi categorie a vailor consecvente mentionam 
Cursul Mijlociu al Barladului, apoi principalele cursuri de apa din Colinele Tutovei. De 
asemenea, in Podisul Piemontan Getic.
- Vaile 
subsecvente cu o directie de curgere perpendiculara pe directia de inclinarea 
stratelor. Formeaza a doua generatie de vai, fiind mai tinere decat cele consecvente si care 
genereaza asimetrii de relief de tipul reliefului de cuesta. In categoria vailor subsecvente 
mentionam cursurile mijlocii ale Somuzului Mare si Mic in Pod. Sucevei, Valea Bahluietului, 
intre Targu Frumos si Podu Iloaiei, Valea Bahluiului, intre Podu Iloaiei si Iasi, Valea Jijiei intre 
Movileni si Popricani, Cursul Superior al Barladului, Valea Racovei, Valea Lohanului. 
- Vaile 
obsecvente au directia de curgere invers fata de directia de inclinare a stratelor. 
Acestea sunt de regula mai noi, re regula mult mai scurte si cu versantii relativ simetrici. Ca 
exemplu mentionam Valea Nicolinei. 
1. Terasele și luncile râurilor  
Dacă prima jumătate a secolului al XX-lea marchează o polarizare a atenției 
cercetătorilor pentru identificarea, explicarea și caracterizarea suprafețelor de nivelare a 
reliefului, în a doua jumătate a acestui secol asistăm la o deplasare a preocupărilor, îndeosebi 
spre studiul teraselor fluviale. Acest transfer de atenție nu este numai o chestiune de „modă”, ci 
se motivează prin nevoia de exactitate în aprecierea momentelor de evoluție a văilor în corelație 
cu schimbările condițiilor morfogenetice. Astfel, imaginația utilizată pe scară largă în 
construirea de modele evolutive ale reliefului nivelat și ordonat în trepte din ce în ce mai tinere 
și mai coborâte altitudinal, este înlocuită cu măsurători exacte asupra treptelor cu depozite 
acumulative, din cadrul unor bazine hidrografice. 
Se 
consolidează tot mai clar ideea că treptele de terasă reprezintă elemente și puncte de 
sprijin precise pentru identificarea etapelor de evoluție ale văilor, reflectând schimbări ale 
condițiilor modelării fluviale din pliocenul superior și până în actual. Așa se explică de ce 
studiul teraselor fluviale beneficiază de aportul unor geomorfologi de primă mărime din toate 
centrele universitare din țară (București, Iași, Cluj), precum și de la Institutul de Geografie al 

---

Academiei Române; terasele sunt studiate ca depozite, în primul rând de geologi, hidrogeologi 
și de alte categorii de specialiști. 
Într-un timp relativ scurt, publicațiile geografice și geologice cunosc tot mai multe 
lucrări, conținând contribuții la răspândirea teraselor, altitudinea relativă, numărul treptelor 
depozitele de terasă, vârstă, paralelizări, semnificații paleogeomorfologice, evaluări economice 
(ca sursă de materiale de construcții, rezerve de apă potabilă, terenuri stabile foarte potrivite 
pentru așezări, căi de comunicații ș.a.m.d.). 
Cartografierea 
și măsurătorile asupra altitudinii relative a teraselor pe unități 
morfostructurale și pe bazine hidrografice au pus în evidență 10-12 trepte de terasă cu altitudini 
relative de la câțiva metri până la peste 200 m; cel mai înalt" umăr" de terasă cu aluvionar bine 
păstrat este citat de către I. Donisă (1968) pe stânga Bistricioarei, în zona de confluență cu 
Bistrița, la o altitudine relativă de 260-275 m. Același autor identifică în lungul Bistriței cea mai 
complexă suită de terase, cuprinzând până la 14 trepte: 2-4 m; 5-7 m; 8-12 m; 16-20 m; 25-
30 m; 35-40 m; 50-60 m; 75-80 m; 90-100 m; 110-120 m; 130-140 m; 150-160 m; 190-200 m; 
260-275 m. Numărul și altitudinea teraselor cunosc anumite diferențieri pe sectoare ale văii 
Bistriței: până în Depresiunea Dornelor 8-9 nivele cu altitudinea maximă de 200 m; din defileul 
Zugreni până la Piatra Neamț au fost identificate discontinuu 13-14 nivele; în zona depresiunii 
subcarpatice numărul nivelelor de terasă scade, iar altitudinea maximă nu depășește 180 m. 
Terasele 
prezintă unele diferențieri, ca număr, altitudine relativă, depozite acumulative, 
mod de dispunere și continuitate în cadrul văilor din Carpați, din Subcarpați și din unitățile de 
platformă. Aceste diferențieri se datoresc, în primul rând, condițiilor morfoclimatice variate, dar 
și regimului neotectonic din timpul și de după formarea teraselor. De aceea, în racordarea 
nivelelor de terasă trebuie să se țină seama de apartenența lor la aceleași unități 
morfostructurale, pentru că altfel comparațiile și generalizările pot conduce la date eronate; de 
asemenea, comparațiile trebuie realizate plecând de la zone neotectonice cu un comportament 
asemănător: terase ale văilor de platformă cu înălțări neotectonice modeste; terase ale văilor de 
platformă cu subsidențe accentuate; terase ale văilor dezvoltate în condiții de orogen tânăr, cu 
mare mobilitate tectonică (Subcarpați); terase ale văilor sculptate în faciesuri variate de fliș; 
terase ale văilor sculptate în formațiuni cristalino-mezozoice rigide.